luni, 28 noiembrie 2011

Spectacularii stalpi de gard ai bisericii Belu


Aceste uimitoare aparitii sunt spectacularii stalpi de gard ai Bisericii Belu, situata in sudul orasului, pe drumul Giurgiului, in apropierea fostei Piete Pieptanari (azi Eroii Revolutiei) si a cimitirului Belu. 
Biserica a fost construita intre anii 1925-1934, in stilul arhitectural Neo-Romanesc popular la vremea respectiva.  
Stalpii reproduc bastioane de citadela medievala, sugerand rezistenta si darzenie, mesaj identitar caracteristic stilului arhitectural national Neo-Romanesc caruia-i apartin. Frumusetea designului stalpilor taiati in profil octogonal si finetea prelucrarii echilibreaza efectul de masivitate. Sunt intre cei mai frumosi si expresivi stalpi de gard in stil Neo-Romanesc pe care-i cunosc.




miercuri, 9 noiembrie 2011

Un rar si frumos geamlac




Geamlacul cu pricina acopera partea din spate a unei constructii modeste de pe vechea Strada 11 Iunie, strada care merge spre Parcul Carol si Filaret. Corpul de la drum mai inalt si stilul arhitectural vag "modernist" al respectivei constructii lasa sa se inteleaga ca este vorba despre o adaugire sau modificare a unei locuinte mai vechi, a carei parte din spate, cea cu geamlac, a fost mentinuta. 

Geamlacurile, sau verandele inchise cu ochiuri de geam in cadru de lemn sunt caracteristice Bucurestiului balcanic, adica orasului care a precedat "Micul Paris" (vezi http://bucharestunknown.blogspot.com/2010/03/arhitectura-veche-de-influenta-otomana.html). Majoritatea geamlacurilor ramase inchid galeriile interioare ale celor catorva hanuri supravietuitoare, sau pasarelele de la etaj a unor case negustoresti din zona veche a orasului. Mai rar si sporadic sunt de gasit la locuinte familiale, in cartiere vechi, pe Mosilor, Dudesti, Rahovei etc. 

Geamlacul acesta este remarcabil prin dimensiuni, formand un adevarat perete care inchide ambele nivele, prin frumusetea retelei cu ochiuri mici de geam si prin faptul ca, atat cat se poate vedea, s-a conservat intreg. Spatiul ingust pana la calcanul casei de alaturi si gardul inalt il fac greu de observat de obicei, mai ales cand sta in umbra, dar lumina calda si culorile toamnei au creat ocazia perfecta pentru a fotografia una din rarele astfel de structuri ramase, reminiscente ale orasului de acum un veac si mai bine.



duminică, 6 noiembrie 2011

Balconul casei parohiale a Bisericii Mantuleasa


Daca treceti pe langa Biserica Mantuleasa aruncati o privire si la casa parohiala alaturata. Adesea casele parohiale pot fi foarte interesante ca arhitectura, este si cazul acesteia. Construita in 1928, in stil Neo-Romanesc, cladirea cu fatade simple are un element distinctiv special: balconul cu arcade sustinute de stalpi subtiri de lemn e printre rarele de acest fel in Bucuresti si el reia, in mod fericit, tipul traditional de arcade pe stalpi ale pridvoarelor caselor de secol 18, foarte comune in Bucurestii de acum doua veacuri. Asemenea arcade au mai ramas astazi cat sa le numeri pe degete, cele mai cunoscute fiind la galeria Hanului lui Manuc si la casa de targovet din Serban Voda. 

duminică, 16 octombrie 2011

Principele Brancoveanu si palatul de la Mogosoaia

Mogosoaia in sezonul irisilor infloriti, florile preferate ale printesei Martha Bibescu (fotografii facute in mai 2011).

Gradinile coborand in terase spre lac, parte integranta a palatului Mogosoaia, "legatura" intre acesta si lacul care il oglindeste. 


Am regasit recent Palatul de la Mogosoaia evocat de Petre Dumitriu in a sa "Cronica de familie", cand unul din nefericitele personaje ia parte la o serata a printesei Marta Bibescu (nenumita ca atare, numele insusi de Mogosoaia este inlocuit in carte cu "Vorniceasa"):

"Pe acest fond se inalta palatul de la Vorniceasa [Mogosoaia], eleganta si sobra Renastere italiana contopita cu eflorescenta rasariteana a Bizantului tarziu, pana la a nu le mai putea nimeni desparti; un felinar ardea sub cerdacul inalt cu coloane torse, canelate si perlate;(...)
Dar in fata lor era balustrada din serpuituri si intortochieri de piatra, si coloanele, si arcadele cu varf ascutit, si dincolo de aceasta incadrare in linii care ar fi putut sa fie Florenta si nu erau, si ar fi putut fi Ispahan sau Granada si nu erau (ci fiul Rasaritului si Apusului, gratiosul si poeticul stil brancovenesc)..."


 La Mogosoaia, pe malul unuia din lacurile pe care Colentina le formeaza in nordul orasului, ne asteapta si azi minunatul palat al principelui Constantin Brancoveanu (1688-1714), reper esential al artei si culturii romanesti, depozitar a trei sute de ani de istorie, salvat de soarta altor constructii brancovenesti (doar palatul de la Potlogi a fost reconstruit din ruine) datorita norocului de a fi fost reinviat din paragina si din uitare de catre Printesa Marta Bibescu.

Posesor al unei averi fabuloase, in acelasi timp om foarte invatat si instruit, contemporan al lui Ludovic al IV-lea si al tarului Petru cel Mare, Brancoveanu a avut ambitia de a introduce in Valahia fastul si splendoarea curtilor apusene.

Noul palat intrebuinta tehnici de constructie si elemente ale arhitecturii traditionale valahe: ziduri groase din caramizi subtiri bine arse, vaste pivnite boltite, foisor pe latura dinspre curte, zid masiv imprejmuitor prevazut cu turn de poarta. Brancoveanu ridica insa acest palat pe malul lacului, dupa moda apuseana a vremii, iar constructorii sai, probabil adusi din Italia, realizeaza pe fatada dinspre lac o noutate, o loggie cu arcade gotice venetiene si coloane rasucite in torsada. Sobrietatea zidurilor masive contrasteaza cu exuberanta arcadelor si a infloriturilor de piatra ale balustradei intr-un stil plin de echilibru, gratie si rafinament. "Un palat de o surazatoare gravitate" sunt cuvintele atat de bine gasite ale eruditului si pasionatului arhitect George Matei Cantacuzino, cel care a lucrat la restaurarea lui in vremea printesei Martha Bibescu. Si tot el numea palatul "luminosul palat al lui Constantin Brancoveanu", atragand atentia ca «Atunci când Brâncoveanu a pus să se sape în piatră inscripţia deasupra uşii cerdacului de la Mogoşoaia, în care spune "Am ridicat acest frumos şi luminos palat pentru fiul meu Ştefan“, el a definit propriul său stil prin cuvântul „luminos“».

Brancoveanu a reusit sa-si asocieze numele unei innoiri fara precedent a arhitecturii romanesti, elementele careia vor fi preluate de arhitectii perioadei romantice ca sursa principala de inspiratie pentru a crea ceea ce va ramane stilul arhitectural neo-romanesc.

O vizita la Mogosoaia este o incursiune in trecut, un contact cu istoria noastra, o intalnire cu Brancoveanu si cu ceea ce a nazuit sa infaptuiasca, o ocazie de a revedea un monument de varf si de referinta al artei si arhitecturii romanesti.

“Sunt locuri in care rabdarea omeneasca prinde mai bine radacina si pe care vremea pare a se opri pentru a se concretiza in forme armonioase. Mogosoaia este un astfel de loc, harazit duratei, rupt din actualitatea vremurilor pentru a infatisa efemerelor mode o imagine a permanentei romanesti. Mogosoaia nu este numai o locuinta domneasca, decor singuratic al unei mari carmuiri. Mogosoaia este un domeniu, un colt intreg de tara, un peisagiu iesit dintr-o evocare, infaptuit prin ravna creatoare a unui sir de generatii care si-au organizat viata in functia principiilor si aspiratiunilor lor… Mogosoaia nu este numai infatisarea unui trecut, dar tot atat si expresia unui prezent viu, marturia unei deveniri. Iata de ce Mogosoaia are un loc aparte printre monumentele istorice ale Romaniei”. (George Matei Cantacuzino)


Palatul vazut de sub turnul portii.

Curtea de onoare.

Foisorul de pe latura dinspre curte, a carui bolta pastreaza parti din fresca originala  cu motive geometrice si vegetale stilizate si inscriptia "Am ridicat acest frumos si luminos palat pentru fiul meu Stefan".

Mozaicul din holul cel mare acoperit cu foita de aur, adus de printesa Marta Bibescu de la Venetia,  special conceput pentru a straluci in lumina soarelui de dupa-amiaza.

Cuhnia din coltul curtii,  refacuta dupa modelul celei de la manastirea Antim.


In cartierul Traian

Bloculet interbelic pe strada Traian, foto 15 Oct. 2011.

Imobilul de colt cu apartamente la etaj si mici spatii comerciale si de servicii insirate la strada (magazin, croitorie, blanarie...) se afla in apropierea Pietei si Halei Traian, intr-unul din putinele cartiere traditionale pastrate intr-o oarecare masura. Este o zona a carei infatisare puternic alterata reflecta pierderea rosturilor si a caracterului propriu petrecuta in deceniile comuniste si post-comuniste.

Micul imobil de cartier construit in perioada interbelica in stilul Art Deco specific epocii reusea sa mentina dimensiunea si atmosfera locului, acelasi aer familiar, domestic, specific Bucurestilor. Nu era un dezacord flagrant intre el si casele de suburbie marunta din jur. Nu la fel se poate spune despre blocul multi-etajat plantat in spatele lui in anii socialismului triumfator, sau despre depersonalizatele constructii ale prezentului care invadeaza din ce in ce mai mult si partea asta de oras.


Mici case cu gradinita de sfarsit de secol 19, cele mai caracteristice zonei, Strada Traian.

sâmbătă, 18 iunie 2011

Vizita la Scoala Centrala

Intr-una din cele mai prestigioase zone ale orasului care este zona Icoanei, peste drum de Biserica Icoanei, se afla unul din monumentele de valoare exceptionala ale Bucurestiului, Scoala Centrala de Fete, opera a arhitectului Ion Mincu, initiatorul stilului national in arhitectura. Cladirea a fost construita intre 1890-1892 pentru fostul "Pensionatul Domnesc de Fete" infiintat inca din 1852 prin hotararea Domnitorului Barbu Stirbey, dar care nu avusese local propriu pana atunci.
Pensionatul Domnesc de Fete a fost la mijlocul secolului 19 prima "scoala superioara" pentru fete (la acest nivel mai exista doar Colegiul Sfantu Sava, care era de baieti) si intre primele institutii de invatamant din capitala Valahiei.


Scoala Centrala ocupa un spatiu vast in vecinatatea Gradinii Icoanei si a Parcului Ioanid, ramasita a fostei Livezi Ioanid parcelata la inceputul secolului 20. Partea aceasta de oras este o zona cu gradini si cu o mare densitate de repere ale Bucurestiului, intre care casa generalului Iacob Lahovary la cativa pasi de Scoala Centrala (prima lucrare a lui Ion Mincu, de mare importanta pentru istoria arhitecturii romanesti), casa Librecht a ministrului postelor din vremea lui Cuza, cu creneluri gotice, casa Sturdza care gazduieste Libraria Carturesti si casa insasi in care a locuit arhitectul Ion Mincu.

In acest loc ramas vreme indelungata margine de oras putin locuita datorita existentei baltii si paraului Bucurestioarei desecate abia in 1875, Ion Mincu a primit sarcina construirii noului local cu internat al Scolii Centrale, fostul Pensionat Domnesc. Arhitectul a conceput o constructie in plan rectangular, inchizand o gradina interioara inconjurata de o galerie asemanatoare unui chiostro manastiresc, care evoca in acelasi timp vechile constructii autohtone cu incinta ale secolului 18.
Fatada principala, retrasa de la strada, are un aer rustic si "cuminte" dat de streasina lata si de ornamentele de ceramica pictata si emailata ale ferestrelor si ale medalioanelor cu monograma scolii. Cele doua nivele sunt separate de un brau cum au bisericile romanesti medievale, impodobit cu frunze de acant tot din ceramica smaltuita.
Intrarea in scoala se face printr-un mic portal central si printr-un vestibul cu bolta pictata, de unde se ajunge intr-un coridor larg care deserveste clasele si cancelariile, si care da ocol gradinii interioare.


Coridorul-galerie primeste din plin lumina de afara prin deschiderile largi ale arcadelor care fac legatura cu exteriorul, in spiritul tendintelor arhitecturale ale timpului -cu originea in arhitectura japoneza- care promovau "continuitatea" intre spatiul exterior si cel interior. 


Conturul arcadelor ascutite se profileaza spectaculos in "contre-jour"

Plafonul galeriei din panouri din lemn pictat in tonuri stinse de albastru si rosu poarta marca stilului arhitectului Ion Mincu (intr-un fel asemanator a decorat acesta si tavanele unor incaperi din propria locuinta, azi sediu al Ordinului Arhitectilor).

Tavanul galeriei, foto Lucian Purcareanu

Galeria inainte de renovare (foto 2009, sursa aici)

Renovarea recenta a facut sa se piarda din nefericire zugraveala in rosu "pompeian" a peretilor (vezi fotografiile de deasupra), una din particularitatile distinctive ale galeriei. In februarie anul trecut dl Valentin Mandache scria un articol amplu despre patrimoniul reprezentat de Scoala Centrala si necesitatea prezervarii identitatii arhitecturale a monumentului, cu referire la trei elemente caracteristice, galeria vitrata, culoarea rosu pompeian a peretilor interiori si tencuiala in simili-piatra a fatadei: http://casedeepoca.wordpress.com/2010/02/25/scoala-centrala-identitate-arhitecturala/. Dupa cum se vede, renovarea nu a respectat conceptia originala a arhitectului, alterand aspecte distinctive ale monumentului de arhitectura. Sa speram ca interventii ulterioare vor restitui cladirii caracteristicile originale pierdute.

Nuanta calda galbuie a zidurilor exterioare ale Scolii Centrale imbracate in tencuiala in simili-piatra, inainte de renovarea recenta


Din galerie se iese in gradina interioara, incarcata de flori si verdeata. Frasinul din mijloc a fost plantat o data cu constructia scolii, si are aceeasi varsta: 120 de ani.
Curtea este imprejmuita de extraordinara galerie de arcade sprijinite pe coloane de piatra si inchisa cu sticla, elementul arhitectural preeminent al cladirii. Este o imbinare libera de elemente din surse diverse, care toate participa armonios la un efect de exuberanta plina de gratie, de la arcadele sinuoase si ascutite de inspiratie orientala, intalnite la bisericile de secol 18 (biserica Stavropoleos!), la capitelurile baroce ale coloanelor din piatra preluate din arta brancoveneasca, la friza din ceramica pictata si emailata in culori vii de verde turcoaz si galben, aceleasi ca si pe fatada cladirii. Deasupra arcadelor, de jur imprejurul curtii, nume de domni si domnite din istoria nationala se alatura intr-o insiruire impresionanta, menita sa inspire generatiile de elevi ai scolii.



Detalii: motivul decorativ al rozetei, folosit in arta populara romaneasca, incadreaza inscriptia de deasupra portii de acces in curte




Prin trei lucrari inovative si originale, "Casa Lahovary" (1886), "Bufetul de la Sosea"(1892) si "Scoala Centrala" (1892), Ion Mincu da expresie unui stil national in arhitectura, valorificand elemente din arhitectura si arta populara romaneasca, arhitectura medievala autohtona laica si bisericeasca si influente otomane-orientale. In acelasi timp Ion Mincu reuseste sa ofere o expresie regionala a curentului Art Nouveau intr-o epoca de emergenta pe plan european a acestei miscari in ultimele decade ale secolului 19 (vezi http://bucharestunknown.blogspot.com/2010/06/art-nouveau-in-bucuresti.html).

UPDATE!  Am primit un link pretios spre un articol amanuntit despre Scoala Centrala si istoricul ei, scris in 1934 de o fosta profesoara, plin de fotografii vechi inedite:

miercuri, 25 mai 2011

Manastirea Snagov

La 40 km de Bucuresti, pe un ostrov in partea de nord-est a lacului Snagov, se afla unul din cele mai pretioase monumente de arhitectura bisericeasca medievala din Tara Romaneasca, fascinanta prin istoria si legendele din jurul ei. Manastirea Snagov este unul din "secretele ascunse" Bucurestiului, prea putin cautat de vizitatori, un secret intretinut si de lipsa oricarui indicator spre manastire din DN1 (chiar daca preocuparea pentru un acces mai facil spre insula a avut drept rezultat recent aparitia unei pasarele dezagreabile care o leaga de mal). Lucrarile de restaurare, in curs de cativa ani, sunt acum avansate, exteriorul bisericii si turnul cu clopot sunt gata, restaurarea aducand la lumina frumusetea batranelor ziduri.

Apropiindu-te de locul de trecere, o margine a satului Silistea Snagovului, insula se dezvaluie vederii dintr-o data, iar turnul cu clopot si turlele bisericii cufundate in verdeata la mica distanta de mal sunt o aparitie surprinzatoare, desi stii dinainte ca sunt acolo.




Desi traditia atribuie fondarea manastirii lui Vlad Tepes, aceasta apare mentionata intr-un hrisov inca din vremea domnitorului Mircea cel Batran (1386-1418). Inceputurile monahale pe ostrovul Snagovului sunt poate chiar mai timpurii: legendele vorbesc despre o manastire "mai mare si mai frumoasa", pravalita in apele lacului in timpul unei furtuni puternice. Ar putea fi vorba despre un paraclis ridicat de Vladislav I (1364-1379). Nu este surprinzator ca asezarea tainica si frumusetea ostrovului impresurat de ape si de vechii codri ai Vlasiei au atras interesul primilor printi ai Valahiei.

Chiar daca nu fondator, Vlad Tepes poate fi considerat, prin lucrarile intreprinse la Manastirea Snagov, intre ctitorii acesteia. El s-a preocupat anume de a transforma manastirea in fortareata, imprejmuind-o cu zid de aparare, incluzand-o in sistemul defensiv care includea Comana, Bucurestiul, Snagovul si Targsoru Vechi, baza sa de sprijin in incercarea temerara de a infrunta puterea Otomana. A construit si un pod de legatura cu malul si chiar un tunel de refugiu pe sub apele lacului, ale carui urme se pare ca au fost descoperite de arheologi. Nu se stie insa unde anume era intrarea in acest tunel. Turnul de intrare cu clopot, singurul vestigiu al incintei, este datorat tot lui Vlad Tepes. Este cel mai vechi turn de biserica din zona Bucurestiului.


Biserica actuala, care a inlocuit edificiul religios anterior, a fost ridicata de Neagoe Basarab dupa ce tocmai incheiase, sfintit cu mare fast, un alt monument de cult de valoare exceptionala, Biserica Episcopala de la Curtea de Arges. Biserica Manastirii Snagov a fost inaltata intre 1517 si 1521, ceea ce o aseaza intre cele mai vechi biserici din zona Bucurestilor, anterioara bisericii domnesti de la Curtea Veche. Mesterii s-au inspirat, in ce priveste planul, dupa bisericile athonite, si este probabil ca vreunul din ei sa fi fost adus chiar de la Sfantul Munte, unde Neagoe Basarab, mare protector al centrelor manastiresti de la Athos, avea stranse legaturi. Stilul athonit combina planul triconc (al bisericilor de tip bizantin-sarb) cu cel bizantin constantinopolitan (bizantin "pur") al crucii cu brate egale. Astfel turla naosului este ridicata pe patru stalpi care sunt colturile unui patrat central, spatiul dintre ei determinand o cruce greaca, insa evidenta numai in interior.

Biserica Manastirii Snagov la inceputul sec.20. Cum se vede, turla de pe naos este singura originala, pastrata pana astazi.

Pronaosul a fost la origine construit pe stalpi liberi ca un fel de pridvor deschis. Foarte curand insa, spatiile intre stalpi au fost zidite datorita asprimii climei care nu permitea ca biserica sa ramana expusa pe timpul iernii.
Stalpii sunt construiti din caramida speciala, iar insiruirea lor alternand cu goluri inalte si elegante va fi fost de un efect decorativ spectaculos. Este remarcabil felul cum au fost lucrati, precum si forma si calitatea caramizilor. (Istoria Arhitecturii Romanesti, Grigore Ionescu Bucuresti 1937 pag.94-97) http://www.scribd.com/doc/31570031/Istoria-Arhitecturii-Romanesti-Grigore-Ionescu


Estetica specifica a fatadelor din zidarie aparenta (zidarie netencuita, lasata la vedere), creata de alternanta de culori rosu-alb a straturilor de caramizi si mortar, de forma si dispunerea caramizilor (in randuri orizontale, in zimti, in arcada) este de mare efect.

In prezent biserica are refacute toate cele patru turle, asa cum apar ele in tabloul votiv unde Neagoe Basarab si Mircea Ciobanul sunt reprezentati dupa traditie ca ctitori, tinand in maini biserica.

In pronaos, deja restaurata, este valoroasa pictura originala realizata in 1563 de mesterul zugrav Dobromir cel Tanar din Targoviste, apreciata ca fiind cel mai mare ansamblu mural medieval care se pastreaza intr-o biserica din tara noastra (Vasile Dragut). Peretii sunt acoperiti de sus pana jos cu o impresionanta succesiune de fresce descriind scene din Noul Testament care se pot "citi" precum paginile unei carti, cale obisnuita de educatie si raspandire a invataturii crestine intr-o epoca in care oamenii nu stiau sa citeasca.

Manastirea a devenit mare centru de propagare al culturii la inceputul sec.18, cand viitorul mitropolit Antim Ivireanu, ajuns egumen la Snagov, a instalat aici una din primele tipografii din tara, tiparind carti bisericesti in limbile romana, greaca, araba, slavona si gruzina ce au dus numele si faima Manastirii Snagov  nu doar in Tara Romaneasca dar si in regiuni indepartate din Grecia, Egipt si Orientul apropiat.


De-a lungul timpului, chiliile manastirii au slujit drept inchisoare fara speranta pentru boieri de rang, unii din ei fiind inmormantati chiar in pronaosul bisericii. Insula a fost teatrul unor scene tragice atat in vremea revolutiei lui Tudor Vladimirescu (atunci a fost incendiat si podul de stejar care lega insula de mal) dar si in vremea revolutiei de la 1848 (intr-un colt al insulei exista o statuie reprezentand o femeie cu ceea ce pare a fi un steag tricolor, pe locul unde se spune ca ar fi mormantul a 54 de revolutionari pasoptisti care si-au gasit sfarsitul aici).

Dupa secularizarea averilor manastiresti de catre Alexandru Ioan Cuza, calugarii au parasit locul, chiliile au fost distruse, manastirea ajungand in stare de ruina. A fost din fericire restaurata in 1904, apoi din nou dupa cutremurul din 1940 si in 1967. O ultima restaurare este in curs de cativa ani. Clopotnita, exteriorul bisericii si pictura din pronaos sunt finalizate. In naos insa sunt asezate schele si este dezordine.

Enigma invaluie in continuare moartea lui Vlad Tepes, pierit in 1476 in urma uneia din infruntarile sale inegale cu turcii. Traditia locala afirma ca trupul lui ar fi fost gasit de catre calugari in padurea din preajma Baltenilor (in apropiere) si inmormantat la manastire. O lespede de piatra asezata transversal in fata altarului, simpla si fara inscriptie, pretinde a adaposti mormantul marelui domnitor, deasupra fiind asezata si o candela aprinsa. Presupusul mormant a fost insa cercetat in 1933, dovedindu-se fara putinta de indoiala ca sub acea piatra nu se afla nimic, si ca legenda ca Vlad Tepes s-ar afla inmormantat acolo nu are nici o baza rationala. Mult mai probabil este ca Tepes sa fi fost inmormantat in ctitoria sa de la Comana.

***
Pentru a ajunge la Manastirea Snagov se trece de "Snagov-Sat", de Tancabesti, de ramificatia spre Izvorani, iar din localitatea Ciolpani se face dreapta spre Silistea Snagovului. Nu exista indicatoare spre manastire din DN1, nici din Silistea Snagovului. In dreptul bisericii satului, care este chiar la drum, se coteste din nou dreapta iar de acolo nu mai este mult, si orice localnic va putea da indrumari.
Pana nu de mult traversarea se facea cu barca, prin intelegere cu un luntras. Acum avem o pasarela metalica, ce a reusit sa anuleze mare parte din farmecul romantic al insulei. Imi pare rau ca nu s-a ales varianta unui pod plutitor sau a unei barci cu un barcagiu localnic, daca un pod frumos din stejar depasea resursele financiare ale autoritatilor. Manastirea Snagov este un patrimoniu de exceptie, rau valorizat.

***
Un articol cu multa informatie de calitate, inclusiv lucruri inedite, despre lacul, padurea si manastirea Snagovului pe care il recomand: http://www.snagovsite.ro/despre_lac.htm
Si un film frumos de pe YouTube:

luni, 7 martie 2011

Fotografii ale unor sinagogi pierdute din cartierul evreiesc

Am primit de la dl Simon Geissbühle, autor al unui material (in limba germana) care se numeste "Sinagogile pierdute ale Bucurestiului. De la cartiere evreiesti la spatii urbane golite de memorie", permisiunea de a publica pe blog, din aceasta lucrare a domniei sale, fotografii mai putin cunoscute ale unor sinagogi disparute. Pot astfel completa un articol precedent despre Cartierul Evreiesc, lucru pentru care multumesc mult dl. Simon Geissbühle.

Sinagoga Malbim, Strada Bravilor 4.

Rabinul Meïr Weiser (1809-1879), mai bine cunoscut sub numele de Malbim, a fondat in 1864 o sinagoga pe Strada Bravilor, langa disparuta Piata Cauzasi, care a fost centrul iudaismului ortodox din Bucuresti. Pe locul ei trece astazi Bd Unirii, prin dreptul noului sediu al Bibliotecii Nationale.

Templul Mic Spaniol "Ca'al Cicu", fost pe Strada Banu Maracine 37. A fost grav afectat de legionari in 1941. Dupa cutremurul din 1977, templul a fost renovat si redeschis in 1978. In 1986, a fost demolat.



Marele templu sefard Cahal Grande a fost deosebit de impresionant, asa cum reiese din fotografii. Cahal Grande, ridicat de puternica si influenta comunitate sefarda in 1819, a fost incendiat de legionari in ianuarie 1941. Cahal Grande se afla pe Strada Negru Voda 12, insa nu este vorba despre actuala Negru Voda, ci de o strada care nu mai exista, mai la sud de aceasta (aproximativ pe locul de azi al Tribunalului Bucuresti de pe Bd Unirii, fostul magazin "Junior").

Cel mai dureros si greu de acceptat lucru este ca astazi nu mai exista nici cel mai mic indiciu asupra existentei candva a acestor locasuri de cult, mai mult decat atat, prin stergerea cvasi in totalitate a cartierului de pe fata pamantului si modificarea tramei stradale, nu mai exista reperele care sa faca posibila identificarea sinagogilor, caselor, pietelor, locurilor legate de memoria si viata celor care le-au cunoscut. Nu este valabil doar pentru Cartierul Evreiesc, ci si pentru cartierele Uranus, Izvor, Antim, Dudesti.

Sursa: 

Simon Geissbühle, http://www.projekt36.ch/op/Synagogen_kurz_4.pdf
Vezi si articolul mai vechi despre Cartierul Evreiesc din Bucuresti: http://bucharestunknown.blogspot.com/2010/01/fostul-cartier-evreiesc-din-bucuresti.html

marți, 1 februarie 2011

Casa parohiala a Bisericii Razvan


In spatele Bisericii Sf Gheorghe Nou si la cativa pasi de centrul orasului se afla una din cele mai vechi case de locuit din Bucuresti, casa parohiala a Bisericii Razvan. In lista monumentelor istorice figureaza ca datand din a doua jumatate a sec. 19, dar ar putea fi chiar mai veche (sau poate ca a fost construita dupa Marele Foc din 1847, care va fi afectat fosta casa parohiala, foc care a distrus si hanul Sf Gheorghe alaturat?!). Pentru Bucuresti asta inseamna foarte mult, cladirile de aceasta varsta aproape se pot numara pe degete. Mai mult, casa nu a suferit inca modificari, are probabil infatisarea initiala.
[UPDATE 5 feb. Dl Dan Rosca ne spune ca, dupa harti si documente vechi, casa parohiala a fost construita intre 1856-1860 pe locul altora preexistente)

Stilul ei, de trecere de la vernacular la neo-clasic, sau neo-clasic incipient, (exprimat mai ales prin prezenta frontonului), reflecta epoca de patrundere si raspandire a arhitecturii de factura occidentala careia-i apartine. Dimensiunea si forma ferestrelor, cu arcada usor rotunjita, simplitatea sau lipsa ornamentelor este tipica pentru casele cele mai vechi. Ar fi interesant de vazut cum s-a pastrat pe dinauntru, scarile, plafoanele, pivnita care cu siguranta trebuie sa existe.

Ramane de vazut ce soarta va avea aceasta casa valoroasa, ramasa intreaga pana acum. Este, totusi, listata ca monument istoric. Sa speram ca acest lucru o va proteja, ca va fi la un moment dat renovata/restaurata, in exact aceeasi forma pastrata pana in prezent.

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Casa moderna interbelica cu aer balcanic-oriental



Casa se afla pe langa Sfintii Voievozi, pe una din stradutele rretrase, "purtatoare de secrete" ale vechiului Bucuresti. In timpul verii, coroana bogata a arborelui din curte o face putin vizibila.
Ma incanta pentru ca este o casa atat de specific bucuresteana prin trasaturile ei: planul neregulat, adaptat spatiului stramt disponibil, (curtea fiind comuna cu a altei case), stilul incert, dar perfect in spirit bucurestean, un fel de stil regional romanesc modernizat cu elemente Art Deco; aerul oriental si plin de caracter dat de acel bovindou proeminent, care prelungeste spatiul disponibil al etajului al unei case aflate pe un teren foarte ingrat; streasina pe suporti de lemn, foarte expresiva, participand puternic la culoarea locala-balcanica a casei (de fapt, casa nu ar avea acelasi farmec fara streasina de lemn) si copacul inalt si batran din curte, a carui coroana acopera aproape toata strada cand este infrunzit.





miercuri, 26 ianuarie 2011

Ilustrata de iarna din Bucuresti


Imagine idilica de carte postala ilustrata: casuta cu pridvor si gradinita incarcate de zapada...


...este casa parohiala a Bisericii Delea Veche din Bucuresti, in stil neo-romanesc, acoperita de zapada ultimelor zile.